5 °CPoiana Brașov
Imagini live

Poiana Brasov, destinatia premium a Romaniei

 width=Statiunea turistica Poiana Brasov a fost fondata in anul 1895, initial fiind o zona turistica a orasului Brasov.

In timp, a devenit cea mai cunoscuta statiune din Romania fiind renumita pentru practicarea sporturilor de iarna si a drumetiilor si totodata un important centru turistic international.

Prima competitie de ski din Romania a avut loc la Poiana Brasov in anul 1906.
Statiunea Poiana Brasov este inconjurata de  4 mari masive muntoase: Postavaru, Piatra Craiului, Bucegi si Piatra Mare care fac parte din lantul Carpatilor Meridionali.

Situata la o altitudine de 1.030 metri, aerul puternic ozonat pe care il gasim aici, aer pur lipsit de praf si particule care provoaca alergii, presiunea atmosferica relativ scazuta, sunt factori naturali care recomanda statiunea pentru tratamentul de boli ale aparatului respitator, pentru stari de surmenaj fizic si intelectual si pentru tratamentul nevrozei astenice.

Clima este montana cu o temperatura medie anuala de 5°C; media temperaturii in iulie fiind de 14,5°C iar media temperaturii in ianuarie este de -5°C. Stratul de zapada dureaza 120 zile pe an avand o grosime medie de 50-60 cm putand fi garantat incepand cu mijlocul lunii decembrie si pana la sfarsitul lunii martie.

Poiana Brasov se situeaza la o distanta de 24 km de Brasov si 164 km de Bucuresti, pe DN1.
Transportul se poate face cu masina personala (app. 2h30 de condus de la Bucuresti) sau cu trenul pana in Brasov iar de acolo cu taxi sau diferite mijloace de transport in comun pana in Poiana.

Poiana Brasov are cea mai moderna dotare turistica montana din tara noastra. Aici întalnim hoteluri de lux cu piscina, vile, cabane si numeroase pensiuni; restaurante, baruri, cluburi, sali de spectacole si conferinte, un centru de echitatie, baze sportive sau stâna turistica, terenuri de sport, un lac artificial pentru sporturile de iarna, sali de gimnastica medicala, centre de fitness, sauna, teleferic, un funicular si skilift. De asemenea, exista instalatii de zapada artificiala si de batatorit zapada.

In prezent, Poiana Brasov dispune de 12 partii de ski cu diferite grade de dificultate (usor, mediu si dificil), o partie olimpica, 3 partii pentru coborare si slalom urias, o partie pentru slalom special si doua trambuline. Partiile sunt dotate cu instalatie de teleski, doua linii de telecabina si una de telegondola care asigura accesul turistilor spre culmile Postavarului, la care se adauga, sezonier, mai multe linii de teleski.
O scurte prezentare a partiilor:

  • Bradul – cu un nivel usor de dificultate si singura pe care se poate schia si noaptea avand o lungime de 1000 de metri.
  • Kanzel -dificultate grea,
  • Ruia – dificultate grea,
  • Subteleferic, Lupului – dificultate grea
  • Magherus – destinata schiorilor avansati avand o lungime de 460m